Un anunț important pentru iubitorii de pescuit, au făcut cei de la Bad Boys Fishing, care au preluat lacul de pescuit sportiv de la Micești.
O parte importantă din activitatea comercială desfăşurată în 2021 pe litoralul Mării Negre a fost realizată în afara cadrului legal, cu ocuparea domeniului public în mod abuziv, potrivit unui raport publicat miercuri de Curtea de Conturi a României.
Primarul Emil Boc a anunțat, vineri, că taxele și impozitele locale, precum și tarifele pentru parcări nu se vor majora, anul viitor, la Cluj-Napoca decât cu rata inflației.
USR și Forța Dreptei au trimis la Curtea Constituțională (CCR) modificările la Ordonanța 16, cea a creșterilor de taxe, iar efectele se resimt deja. Practic, nu se duce la președintele Iohannis până nu se pronunță Curtea. Dacă nu ajunge la timp, nu va mai fi promulgată anul acesta.
Sâmbăta trecută un tânăr de 27 de ani din Aghireşu a recurs la un gest extrem, incendiind poarta de acces în Primăria Cluj-Napoca. Cum explică acesta acţiunea pentru care riscă între 2 şi 7 ani de închisoare pentru distrugere.
Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, a anunţat duminică seara, într-o intervenţie la Digi24, că în oraş au intrat direct şi indirect peste 50 de milioane de euro datorită festivalului UNTOLD.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a aplicat amenzi în valoare totală de 83,63 milioane de lei, în urma controalelor efectuate la contribuabili, în luna iunie, a anunţat joi instituţia.
Prim-vicepreşedintele liberalilor spune că PNL vrea menţinerea cotei unice şi nu susţine supraimpozitarea companiilor, dar şi că trebuie eliminate câteva excepţii din fiscalitate, precum TVA la băuturile cu mult zahăr sau accizele la alcool şi tutun.
Îl secondez pe Cristian Hostiuc din dorința de a răspunde întrebărilor antreprenorilor români. Răspunsuri practice, non-savante, într-o nota lejeră.