Să nu vă miraţi dacă vă treziţi din nou cu recenzorul la uşă, chiar dacă recensământul s-a încheiat.
Ceaţa a ţinut în această dimineaţă sute de oameni la sol pe Aeroportul Cluj. Vizibilitatea în aer a fost de sub 200 de metri, astfel încât a fost imposibil să se efectueze vreun zbor. Situaţia a revenit la normal abia la amiază.
"Ţin foarte mult la reorganizare. Că sunt 12, 14 sau 18 judeţe, trebuie să treceţi la înlocuirea celor actuale". Asta ar fi spus Traian Băsescu la întâlnirea pe care a avut-o cu parlamentarii PDL, scriu ziariştii de la Gândul.
Angajaţii concediati de la Nokia vor primi fiecare între trei şi şapte salarii de încadrare, în funcţie de câţi ani au lucrat în fabrică. La asta se adaugă un telefon performant în valoare de circa 165 de euro.
Să dea pensii mai mari, să fie sănătos, dar şi să lase pe altcineva la cârma ţării...
Reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj şi cei ai Primăriei Cluj-Napoca spun că vor amenaja un sens giratoriu în faţa aeroportului, şi că lucrările încep chiar în această lună.
O comună din judeţul Cluj riscă să dispară de pe hartă. După ultimul recensământ, populaţia din Ploscoş a scăzut cu 15%.
Avocatul lui Radu Bica, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, cel care a fost arestat sub acuzaţia de luare de mită, acuză decizia instanţei şi spune că nu există suficiente probe care să susţină acuzaţia.