Una dintre scrierile de temelie ale culturii românești, „Gâlceava înțeleptului cu lumea", operă a lui Dimitrie Cantemir, zace uitată sub avalanșa contemporană de silicoane cântărețe.
În luna decembrie a anului trecut, delegați de înalt nivel din 195 de țări au semnat la Paris cel mai amplu și ambițios tratat din istoria umanității (COP21): angajamentul de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră în scopul limitării creșterii temperaturilor globale la maxim două grade Celsius.
Aproape cotidian se petrec sau se semnalează, oficial sau măcar mediatic, fapte care în alte țări ar zdruncina conștiințe, ar schimba organizări și ar declanșa tragerea la răspundere.
Cei care vorbesc limba franceză vor putea traduce imediat: „Strigătul pisicii". Dar mult mai puțini vor înțelege, din capul locului, valoarea metaforică pe care doresc s-o alătur acestui ciudat termen medical.
Valea Ierii curge bogată și limpede. În vâltoarea de sub mica cascadă plutesc îngâmfate tot soiul de sticle de plastic, rodul petrecerilor prostești și al neglijențelor iresponsabile ale „cabanierilor” din amonte.
Foarte probabil, discuțiile în jurul reginei Ana și funeraliile memorabile prin decență și rigoare, transmise exhaustiv de televiziuni, i-au întărit în convingeri pe adepții monarhiei și i-au pus pe gânduri, dacă nu cumva i-au convertit, pe mulți dintre ceilalți.
Preocupați peste măsură de circul mediatic românesc, în care hoții neprinși sunt onorabili oameni de afaceri, importanți politicieni sau vedete pe sticlă, ignorăm cu nonșalanță frumoasele pilde de moralitate pe care sportul ni le oferă în aceste zile.
Vrăjiți de farmecul nopților petrecute în compania unui laptop însuflețit de degete măiestre de muzician ai electronilor, fermecați de bogăția de mărfuri înghesuite în galantarele din mall-uri sau din tărâmuri virtuale savant complicate, uităm de durerea mută și impersonală a planetei pe care o jefuim pentru ca acest dezmăț consumist să poată fi posibil.
Discuţia privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europaenă amestecă date ale situaţiei cu reacţii de toate provenienţele, încât adevărul rămâne departe.