Ambalarea medicamentelor e din ce în ce mai scumpă la fabrica Terapia din Cluj. Față de anul trecut, creșterile sunt și de 150%.
Cu 12 ani în urmă Cabinetul Emil Boc a aprobat cea mai importantă OUG din istoria recentă, cea referitoare la protecția infrastructurii critice naționale.
Titlul este reacţia unui furnizor la impunerea unui preţ fix la lemnul de foc şi într-o măsură, pregăteşte pentru ce va urma.
Producătorul de medicamente din Cluj, Terapia, va cumpăra marca Uractiv împreună cu toate activele asociate, în urma avizului pozitiv dat de Consiliul Concurenței pentru această achiziție.
Nemții de la Knauf au decis să investească peste 200 milioane de Euro în două fabrici în România, punând astfel pe hartă Huedin și Târnăveni, care se vor trezi la viață jucând în liga mare industrială.
Deficitul balanței comerciale la 8 luni în 2022 a ajuns la 22 miliarde de Euro, adică aproape cât deficitul întregului an 2021, în care s-a înregistrat o balanță negativă de 24 de miliarde de Euro.
Nu fac politică, nu sunt fan Rareș Bogdan, nu îi suport pe cei care ridică osanale politicienilor punând astfel cărămizi la temelia oligarhizării.
Și subiect de reflecție: zece realități din piața muncii, “clientul” sistemului de învățământ.
Și subiect de reflecție: zece realități din piața muncii, „clientul” sistemului de învățământ.