Un colectiv de cadre de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca a împărţit cadouri de Crăciun persoanelor aflate în grija Centrului pentru Persoane Vârstnice Gherla.
Accidentul s-a produs sâmbătă, pe strada Clujului din municipiul Gherla şi s-a soldat cu pagube materiale.
Un adolescent de 15 ani ce locuieşte într-un centru de tip familial a ajuns duminică seara la spital după ce a fost snopit în bătaie de un tânăr cu cinci ani mai mare ca el.
Organizația PNL măcinată de un scandal intern și-a ales candidatul la primărie. De la centru, însă, a fost ignorată.
Un liberal este contestat de colegii săi, care l-au exclus din partid şi vor să îi ia locul în scaunul de primar.
Atacul băiatului de 13 ani şi al celor din grupul său a avut loc sâmbătă noapte în faţa gării din municipiul Gherla.
Un bărbat aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a ajuns duminică seara victima unui accident de circulaţie pe care l-a cauzat chiar el.
Poliţiştii de investigaţii criminale au reţinut pentru 24 de ore un bărbat care ar fi săvârşit o tâlhărie duminică noaptea.
Un incident mai puțin întâlnit a avut loc în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 1:00. Protagonistul a ajuns la Psihatrie.