Primarii din Turda și Câmpia Turzii, Cristian Matei, respectiv Dorin Lojigan, și-au păstrat mandatele, conform unor informații obținute pe ”numărători paralele” (confirmate ulterior de datele oficiale).
Luni după-amiază s-a produs un accident rutier grav, soldat cu moartea unei persoane. Accidentul a avut loc la ieșire din localitatea clujeană Luna.
Consiliul Judeţean a lansat licitaţia publică privind lucrările de execuție pentru obiectivul de investiție „Parc Industrial TETAROM 5 – infrastructură de acces”, situat în comuna Luna, județul Cluj. Contractul este î
O cometă strălucitoare a apărut pe cerul nopţii şi poate fi văzută cu ochiul liber, fiind una dintre puţinele oportunităţi de acest fel din secolul XXI. Cometa Neowise poate fi văzută cu ochiul liber pe cerul României.
Eclipsa de Lună prin penumbră a fost vizibilă aseară din România, maximul acesteia având loc la ora 22 şi 25 de minute, când aproape jumătate din discul Lunii s-a aflat în penumbra Pământului.
Poliţiştii clujeni au reţinut, pentru 24 de ore, trei bărbați bănuiți de comiterea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori, dintr-o zonă împădurită, situată în comuna Luna.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, a declarat la ZIUA LIVE că terenurile care vor face obiectul exproprierilor de la aeroport urmează să fie evaluate de un nou expert, după ce proprietarii s-au plâns că preţurile propuse erau sub nivelul pieţei.
O eclipsă de Lună prin penumbră va avea loc în noaptea de vineri spre sâmbătă şi va fi vizibilă în totalitate din ţara noastră, dacă cerul este senin.
Instalațiile ”Lights ON” au ajuns virale pe internet.
Recomandări: