Administrația floreșteană a finalizat Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție, etapa de bază pentru modernizarea străzii Eroilor, a anunțat primarul Bogdan Pivariu.
Chiar dacă EcoCentrul autorizat din Florești, destinat colectării deșeurilor voluminoase și din construcții/demolări de la locuitorii comunei, a primit undă verde în luna iulie, acesta nu este funcțional nici acum.
Primăria comunei Florești informează că la finalul lunii octombrie, in perioada 25 – 31 octombrie, va începe a doua etapă a campaniei de sterilizare gratuită a câinilor.
După modelul de la Cluj-Napoca, unde bursele elevilor s-au dublat, același lucru urmează să se întâmple și în comuna Florești.
Prima etapă a campaniei de sterilizare gratuită a câinilor, care s-a desfășurat pe raza Floreștiului, la Luna de sus, s-a încheiat cu succes, a anunțat edilul Bogdan Pivariu.
Floreștiul a devenit prima comunitate din Europa care, în urma unui parteneriat strategic, beneficiază de birourile de proximitate Nooka Space, a anunțat edilul Bogdan Pivariu.
Consilierii locali din Florești au aprobat proiectul ce prevede închirierea unui nou spațiu care va fi transformat în creșă. Acesta ar urma să deservească cel puțin 7 grupe de copii.
Aceasta se va desfășura în perioada 29-30 septembrie pe domeniul public din cea mai mare comună din țară.
Este vorba de intrarea din DN 1 pe strada Dumitru Tăuțan, unde sâmbătă se vor efectua lucrări de asfaltare în zona respectivă.