Antrenorul Universității Cluj s-a declarat nemulțumit de jocul elevilor săi împotriva unui adversar care nu părea unul periculos la prima vedere.
Formația condusă de pe margine de Adrian Falub a fost învinsă la limită, 1-0, de echipa timișoreană, la revenirea după exact șase luni pe Cluj Arena.
Antrenorul Universității Cluj susține că primul joc pe teren propriu din noul sezon va fi mai complicat decât pare la prima vedere.
Duminică seara, la ultimul antrenament susținut înaintea meciului cu ASU Poli Timișoara, fotbaliștii Universității au avut parte de o surpriză pe Cluj Arena: suporterii au fost prezenți în tribune.
Fundașul Universității Cluj își dorește să fie pe teren la jocul împotriva timișorenilor, chiar dacă a suferit o accidentare în prima etapă, la Bacău.
Noul jucător al Universității Cluj a fost scos cu targa de pe teren, chiar la meciul său de debut, împotriva celor de la Aerostar Bacău.
Fotbalistul argetinian va reprezenta o nouă soluție pentru antrenorul Adrian Falub în compartimentul ofensiv.
Noul fundaș al Universității Cluj s-a accidentat în repriza secundă a partidei cu Aerostar Bacău, câștigată de “studenți” cu 1-0.
Deși nu a impresionat, formația clujeană a reușit să se impună pe terenul celor de la Aerostar, scor 1-0, grație golului înscris de veteranul din ofensivă.