Două asocieri de firme vor să pună mâna pe contractul de finalizare a lucrărilor la centrul ecologic de deşeuri, blocate în ultimii doi ani.
Două grupuri de firme se bat pe contractul de peste 100 de milioane de lei pentru finalizarea centrului ecologic de deşeuri al Clujului. Proiectul este oprit de aproape doi ani.
În toamna acestui an va fi desemnat oraşul din România câştigător al titlului de Capitală Culturală Europeană în 2021, finaliste fiind municipiile Baia Mare, Bucureşti, Cluj-Napoca sau Timişoara.
Uioreanu a fost condamnat pentru luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la spălare de bani.
Gilăul promite să devină noul câmp de bătălie din transportul judeţean. Există un operator care a câştigat o licitaţie şi un altul, chemat de locuitori.
Prefectul şi preşedintele Consiliului Judeţean Cluj merg împreună, cu jalba, la premierul Dacian Cioloş.
Rezultatele atribuirii traseelor din transportul judeţean, desfăşurată luna aceasta, vor fi aprobate luni, printr-o hotărâre de Consiliu Judeţean. ZIUA de CLUJ a aflat câte puncte a obţinut fiecare dintre operatorii de transport înscrişi la licitaţie.
Consiliul judeţean a anunţat joi că amână cu cel puţin 20 de zile cea mai importantă licitaţie pentru transportul de persoane judeţean din ultimii doi ani.
Luna aceasta va avea loc cea mai importantă licitaţie pentru transportul de persoane judeţean din ultimii doi ani. O licitaţie care ar trebui să corecteze o nedreptate, o „eroare materială", dar care ameninţă să o adâncească.
Recomandări: