Europarlamentarul liberal acuză că salariile extrem de mari din mediul bugetar sunt „nesimțite” și spune că e nevoie ca lefurile mari să se dea în funcție de performanțe.
Eurodeputatul liberal a anunțat că a fost aprobat în Parlamentul European sprijinul financiar pentru România, în valoare de 34 milioane euro, pentru daunele provocate de secetă în 2022.
Europarlamentarul clujean a fost prezent chiar în prima zi a evenimentului organizat pe platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian”.
Potrivit eurodeputatului clujean, 46% din mierea testată nu îndeplinește condițiile prevăzute de directiva mierii. De asemenea, din China, 74% din mierea controlată nu este conformă cu standardele europene.
Întâlnirea celor doi oficiali a fost dedicată dezbaterii și provocărilor pe care criza exporturilor cerealelor din Ucraina le aduce în prim plan.
Decizia referitoare la exportul de cereale și oleaginoase din Ucraina, pe teritoriul țării noastre, a fost luată de către miniștrii Agriculturii din cele două țări.
Europarlamentarul liberal spune despre măsurile fiscale incluse în pachetul de asumare a răspunderii că a fost tare greu de obţinut, dar, foarte important, TVA generală nu creşte.
Europarlamentarul liberal afirmă că nu vrea liste comune cu PSD la alegerile din 2024, precizând că nu crede că listele comune reprezintă o soluţie pentru PNL.
Europarlamentarul clujean a cerut prelungirea interdicției de export din Ucraina către România și către celelalte state din proximitatea graniței cu Ucraina și după 15 septembrie, cel puțin până la finalul anului.