Lucrările la tronsonul Câmpia Turzii – Târgu-Mureș al Autostrăzii Transilvania au fost compromise timp de un an din cauza din cauza lipsei autorizațiilor și a exproprierilor.
Unul dintre obiectivele strategice de dezvoltare a aeroportului clujean este extinderea pistei de decolare-aterizare de la 2.100 la 3.500 m.
Vlad Voiculescu spune că este necesar ca autorităţile publice să se implice în problema infrastructurii spitalelor.
După ce anul trecut Primăria Cluj a fost nevoită să rezilieze contractul cu constructorul obiectivului numit de presă „Buftea de Cluj", anul acesta municipalitatea se confruntă cu noi probleme.
România trebuie să investească în toate tipurile de infrastructură şi să ofere condiţii competitive pentru atragerea altor investitori francezi, a spus, joi, ambasadorul Franţei în România, Francois Saint-Paul.
Vicepreşedintele CJ Cluj afirmă că se fac presiuni asupra funcţionarilor publici din forul judeţean, prin zeci de controale şi verificări. El anunţă o expertiză pentru toate investiţiile publice ale judeţului.
Pe lângă scandalul cu primarii PSD nemulţumiţi de starea dezastruoasă a drumurilor judeţene, joi la Consiliul Judeţean (CJ) Cluj s-a mai consumat un eveniment important, s-a votat bugetul judeţului pe anul 2015. Bătălia politică PNL-PSD nu putea lipsi de la împărţirea banilor publici, iar după un „blitzkrieg" de câteva minute, liberalii au ieşit învingători şi au schimbat destinaţia câtorva milioane de lei.