Parlamentarii Pro România nu vor vota noul Guvern al premierului desemnat Ludovic Orban, a anunţat liderul partidului Victor Ponta, miercuri, la finalul negocierilor cu preşedintele PNL.
Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, marţi, că a ajuns la un acord cu PNL, astfel că formaţiunea politică va decide în forurile statutare susţinerea învestiturii Guvernului condus de Ludovic Orban.
Europarlamentarul Rareş Bogdan, prim-vicepreşedinte al PNL, a reacționat la scandalul iscat la Tarom, după ce ministrul demis Răzvan Cuc ar fi cerut ca toate avioanele să rămână la sol în ziua moțiunii de cenzură.
Deputatul PNL Ioan Cupşa este vehiculat să preia portofoliul Justiţiei, Laurenţiu Leoreanu este posibil să fie propus la Ministerul de Interne, iar Lucian Bode ar putea fi numit la Ministerul Transporturilor, au declarat surse politice.
Sunt necesare minim 233 de voturi în Parlament pentru ca noul Guvern să poată fi învestit.
Premierul desemnat Ludovic Orban a precizat că persoane care va fi propus pentru funcţia de comisar european va fi audiată în Parlamentul naţional, deoarece acestea sunt prevederile legale care trebuie respectate, lucru care nu a fost făcut de către Viorica Dăncilă.
Ludovic Orban a anunţat, marţi, de la Cotroceni, că printre priorităţile noului Guvern vor fi refacerea echilibrelor macroeconomice, restructurarea aparatului guvernamental, respectarea statului de drept şi asigurarea unei reale a independenţei justiţiei şii consolidarea parcursului european.
Premierul desemnat, Ludovic Orban, a declarat marţi că Executivul pe care îl va conduce va da românilor "cinste, competenţă, integritate, dedicare în servirea interesului public şi soluţii la marile probleme" cu care se confruntă ţara.
Ludovic Orban, noul premier al României desemnat marţi de Iohannis, este actualul lider al PNL. El a fost ministru al Transporturilor, deputat din partea PNL, viceprimar al Bucureştiului şi de două ori vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.