În ultima săptămână, centura metropolitană a primit încă cinci avize din totalul de 32 necesare pentru demararea proiectului.
Reprezentanții Asociației Societate Organizată Sustenabil SOS depun petiția prin care cere ca lacul Tarnița să nu mai fie poluat la sediul Hidrolectrica.
Scandalul împotriva bărcilor cu motor, a skijet-urilor și a pontoanelor de pe lacul Tarnița ar urma să se încheie odată cu adoptarea unui regulament de navigație.
Subprefectul județului Cluj, care a fost repus de instanță după ce fusese eliberat din funcție, a pierdut procesul cu Guvernul României, decizia fiind definitivă.
Sindicatul aeroportului Cluj nu a găsit înţelegere la Prefectură şi anunţă noi proteste.
Sindicatul aeroportului Cluj va picheta, în faţa Prefecturii, faţă de "modul ilegal" în care Consiliul Judeţean a adoptat o hotărâre "privind unele măsuri referitoare la consiliul de administraţie".
Clujenii sunt invitaţi să participe, joi, în Piața Unirii, la o ceremonie organizată cu prilejul zilei de 9 mai.
Sindicatul Independent al Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj a anunţat că va picheta, în faţa Prefecturii.
Fostul subprefect Zoltan Gyorke, demis de Guvernul Dăncilă în urmă cu o lună, s-a întors la Prefectura Cluj. Şi-a recâştigat funcţia în instanţă.
Recomandări: