Clujenii se pregătesc să iasă din nou în stradă. De această dată motivul îl reprezintă blocarea justiţiei, prin acţiunile întreprinse de liderii politici în ultimele zile.
Recent adoptată de deputaţii din Comisia Juridică şi din cea pentru Drepturile Omului, legea defăimării, iniţiată de liderul PSD, Liviu Dragnea, scoate oamenii în stradă.
5.000 de persoane erau așteptate la un miting de solidaritate cu familia Bodnariu din Norvegia, a căror cinci copii au fost confiscați abuziv de către autorități, anunță reprezentanții bisericii penticostale.
Peste 100 de persoane, printre care elevi, părinți și dascăli ai unei școli din Gherla au protestat, vineri, în centrul orașului.
Numulțumiți că micuții din clasele primare ar putea fi mutați în alte structuri școlare, părinții elevilor unei școli de elită din centrul Clujului au protestat în fața instituției de învățământ.
Mai mulţi locuitori ai municipiului, de pe strada Ştefan Meteş, au participat luni la şedinţa publică a Consiliului Local, în cadrul căreia şi-au făcut auzite nemulţumirile.
Peste 100 de minieri s-au închis, vineri, în subteran la salina Ocna Dej, ca semn de protest la adresa conducerii, nemulțumiți de fondul de salarii din acest an.
Câteva zeci de membri ai Sindicatului Independent al Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj au protestat în faţa forului administrativ judeţean.
Sătui să asiste neputincioşi la şantierul care le-a acaparat şcoala, elevii şi profesorii liceului Mihai Eminescu au decis să ia atitudine şi au organizat un protest chiar în curtea instituţiei de învăţământ în care au fost relocaţi.
Recomandări: