Această construcție va fi primul centru destinat tratamentului patologiei vasculare cerebrale din această regiune a țării.
Fundația Metropolis, condusă de Codin Maticiuc, a strâns, cu ajutorul partenerilor Untold și Sports Festival, 250.000 de euro pentru renovarea Clinicii de Obstretică-Ginecologie "Dominic Stanca" din Cluj.
Proiectarea Spitalului Regional Cluj urmează să fie încheiată în mai 2023, potrivit ministrului Sănătății, Alexandru Rafila.
Nicolae Ciucă şi-a exprimat convingerea că vor demara proiectele spitalelor regionale.
Proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului general propriu al judeţului Cluj pe anul curent va fi supus dezbaterii și votului consilierilor județeni, în ședința ordinară de marți, 28 februarie 2023.
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, va achiziționa noi echipamente medicale menite să contribuie la tratarea și evaluarea pacienților.
Noua structură din cadrul clinicii se adresează pacienților cu sindrom post-COVID, cât și persoanelor cu alt tip de probleme respiratorii.
Polițiștii au reținut un bărbat de 48 de ani, bănuit a fi vinovat de producerea incendiului la spitalul Humanitas de pe strada Frunzișului din Cluj-Napoca.
Pompierii au intervenit noaptea trecută pentru a stinge un incendiu care a izbucnit la un spital privat din Cluj-Napoca. A fost activat Planul roșu, iar 29 de pacienţi au fost evacuaţi.
Recomandări: