Aproape 3.000 de medici, medici dentişti şi farmacişti vor susţine examenul pentru obţinerea titlului de specialist. Verificarea va fi organizată de Ministerul Sănătăţii pe 23 şi 24 septembrie.
Cluj-Napoca este singurul oraş din România care s-a calificat, datorită dezvoltării din ultimii ani.
DSP trebuie să informeze astăzi care este situaţia epidemiologică a fiecărei localităţi, respectiv media de infectare la mia de locuitori. Şcolile au la dispoziţie trei zile până când stabilesc scenariul în care se încadrează.
Intrăm în era pandemiilor. Se pare că în viitor vor veni şi alte pandemii. De vină pentru evoluţia virusurilor sunt defrişările, aglomerările urbane şi pieţele de vânat. Dar pandemia SARS-COV-2 a fost posibilă şi cu ajutorul nostru.
Persoanele care ajung în Italia din România trebuie să intre și de acum încolo în izolare la domiciliu, pentru 14 zile.
Numărul infectărilor cu noul coronavirus la nivel global a trecut, duminică, de 27 de milioane și continuă să crească, astfel că omenirea se află într-o cursă contra cronometru pentru obținerea unui vaccin eficient.
Preşedintele Sanofi Franţa, Olivier Bogillot, spune că sunt în curs de evaluare toate costurile de producţie a vaccinului anti-COVID-19.
11 noi ţări au fost incluse în lista statelor pentru care permisele auto pot fi preschimbate în România fără examen. Printre acestea se numără şi Marea Britanie.
Copiii s-ar putea întoarce în școli abia pe 1 octombrie, primele două săptămâni urmând a fi făcute doar online, spune premierul Ludovic Orban.