Teodor Atanasiu: „Am avut nevoie de ei, acum nu mai am nevoie”. Teodor Atanasiu (după o zi): „Ar fi culmea sa doresc spargerea partidului”. Alina Gorghiu: „Nu trebuie să vă spun în cuvinte. Sper să înțelegeți care e mesajul meu”. Alina Gorghiu (după o zi): „Orice derapaj care afectează ideea de unitate va fi sancţionată”. Şi ne mai cer să avem încredere în ei...

Că vechii liberali şi democrat-liberali se au ca şoarecele şi pisica nu e un secret pentru nimeni, dar scandalul generat de înregistrarea spuselor lui Teodor Atanasiu confirmă încă o dată faptul că politicienii români nu sunt capabili să depăşească nivelul propriilor interese şi orgolii meschine.

Decizia previzibilă a judecătorilor CCR a fost că hotărârea prin care votul dat de senatori în cazul Dan Şova a fost interpretat ca fiind unul de respingere a cererii procurorilor de încuviinţare a arestării preventive a încălcat Constituţia. La fel de previzibil, au reapărut disputele politice: apărătorii lui Şova cer repetarea votului, în vreme ce susţinătorii solicitării justiţiei solicită doar reinterpretarea corectă a votului dat în 25 martie.

Partidele şi-au securizat primarii pe funcţii, păstrând alegerea lor într-un singur tur de scrutin şi au dinamitat transparentizarea finanţărilor de campanie, păstrând larg deschisă poarta deghizării donaţiilor excesive în aparente împrumuturi.

Românii nu sunt capabili să implementeze un sistem nou, care să funcţioneze „din prima”. Aşa ar trebui să sune un neaoş murphism românesc. Axioma a fost reconfirmată de introducerea cardului de sănătate, care s-a lăsat cu atât de româneştile îmbulzeli la ghişee şi inevitabilele căderi ale sistemului. La Cluj fenomenul a avut dimensiuni infinit mai reduse decât în alte părţi ale ţării.

Biciul UE (a se citi MCV) care să ne oblige să ne construim un sistem de justiţie sănătos, sau Schengen? Aceasta pare a fi dilema ultimilor ani. Politicienii tratează subiectul după propriile interese politice. Oamenii din sistem, însă, vor să facă justiţie adevărată şi susţin că, pentru asta, România are încă nevoie de supravegherea UE.

Fie UDMR e o veritabilă mănăstire de maici preacurate, fie liderul organizaţiei, Kelemen Hunor, medic veterinar şi filozof ca pregătire, a devenit, peste noapte, autoritate naţională supremă în materie juridică, decretând nevinovăţia ireductibilă a oricărui UDMR-ist suspectat, acuzat sau chiar condamnat definitiv pentru acte de corupţie.

După ce i-a executat pe Ceauşeşti, România a abolit pedeapsa cu moartea, iar acum şi de ar vrea s-o reintroducă, nu i-ar permite-o legislaţia europeană. Ca unul care niciodată n-a dat prea mulţi bani pe normele UE, premierul Ungariei, Orban Viktor, consideră necesară o dezbatere pe marginea reintroducerii pedepsei capitale.

„Vreau guvern PNL, dar nu e treaba mea să negociez majorităţi”, a zis neamţul. „Dacă eu aș fi fost președintele ales pe 16 noiembrie, Ponta nu făcea nici Revelionul ca prim ministru”, a bravat marinarul. Cât de implicat în jocurile politice trebuie să fie un preşedinte?