Românii sărbătoresc astăzi Schimbarea la Faţă a Domnului. Pentru creştinii ortodocşi şi catolici reprezintă o sărbătoare care aminteşte minunea pe care Iisus o face asupra lui însuși. Sărbătoarea, numită în popor Pob
Creştinii ortodocşi au început, astăzi, 31 iulie, Postul Adormirii Maicii Domnului sau al Sântămăriei, aşa cum mai este cunoscut în popor. Acesta durează două săptămâni şi se încheie în data de 14 august, înainte de marele praznic al Adormirii Maicii Domnului, potrivit Doxologia.ro.
Biserica Ortodoxă prăznuiește în fiecare an pe 25 iulie, Adormirea Sfintei Ana, mama Fecioarei Maria și bunica lui Iisus Hristos.
Un număr de 17 absolvenţi de liceu, care au obţinut media 10 la examenul de bacalaureat, au fost premiaţi de mitropolitul Andrei Andreicuţ.
Sfântul Ilie este cinstit de creştini, sâmbătă, ca aducător de ploi, după ce, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani şi jumătate de secetă, dar şi ca divinitate populară a Soarelui şi a focului
Apostolii Petru şi Pavel sunt sărbătoriţi pe 29 iunie, ziua în care amândoi au murit, în timpul prigoanei creştine declanşate de Nero, sărbătoarea fiind denumită popular Sânpetru.
Parohia Ortodoxă „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca va inaugura Cantina socială „Sfântul Ioan cel Milostiv” și Casa de
Sânzienele reprezintă o sărbătoare populară celebrată în fiecare an la 24 iunie, odată cu sărbătoarea creştină a Naşterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, marcând mijlocul verii agrare.
Lunea de după duminica Rusaliilor este consacrată proslăvirii Sfintei Treimi.