Decarul lui CFR Cluj, Ciprian Deac, a jucat cu dureri în partida cu FC Voluntari, acesta recunoscând că are o problemă după o accidentare mai veche. Deac nici nu a făcut deplasarea la Constanţa pentru meciul cu Farul din etapa trecută.
Formația pregătită de Dan Petrescu s-a impus la limită în deplasare, scor 1-0, în etapa a 23-a din sezonul regulat.
Formația din Gruia negociază în aceste zile transferul unui fotbalist care ar putea oferi mai multe soluții în atac.
Mijlocașul danez a ajuns în prima ligă din Suedia, după doar o jumătate de sezon petrecută în Gruia.
Campioana se pregătește de al doilea meci consecutiv în deplasare.
Fostul "feroviar" Omrani a pus umărul la detronarea CFR-ului de pe poziţia de lider. Acesta a marcat în propria poartă, iar FCSB a pierdut dramatic pe teren propriu după o reuşită a unui puşti de 17 ani de la Farul Constanţa.
Antrenorul campioanei se declară îngrijorat înaintea partidei din runda cu numărul 23 a sezonului regulat al Superligii.
Campioana Româniai a anunțat oficial transferul lui Vito Mistrati. Acesta părăsește „feroviarii” după doar jumătate de sezon.
LPF a stabilit datele și orele de disputare ale rundei cu numărul 25 din sezonul regulat al campionatului.