Peste jumătate de milion de lei îi va costa pe clujeni organizarea evenimentului dedicat Zilei Naţionale a României şi Revelionul 2019.
Începând cu anul universitar 2018-2019, Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai deține o nouă acreditare internațională din partea Association of Chartered Certified Accountans (ACCA).
Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor anunță introducerea programării on-line în vederea depunerii cererilor pentru eliberarea actului de identitate și stabilirea reședinței.
Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a declarat, într-o emisiune TV, că autostrada Sebeş-Turda va fi gata în totalitate în vara anului 2019.
Sindicatul Naţional Sport şi Tineret (SNTS) organizează, vineri, o primă grevă de avertisment, ei fiind nemulţumiţi de modificările Legii Salarizării.
Aproape 19.000 de candidați şi-au depus dosarele de înscriere pentru cursurile de licență și master la zi și la distanță la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.
Narcis Neaga, director la Compania Naţională de Administrare Infrastructurii Rutiere, declara că loturile 3 şi 4 ale autostrazii Sebeş-Turda se vor deschide circulației în acest weekend. Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR, este de altă părere.
Mureşan a făcut câteva dezvăluiri prind situaţia de la CFR Cluj, după demiterea antrenorului Edward Iordănescu, care a rezistat doar trei meciuri pe banca ardelenilor.
Viceprimarul clujean Emese Olah a mers, joi, pe trotinetă, alături de tineri imobilizaţi în cărucioare pentru persoane cu dizabilităţi, pe pistele de biciclişti din centrul municipiului Cluj-Napoca, într-o acţiune care a avut ca scop sensibilizarea comunităţii cu privire la nevoia de susţinere financiară a Grădiniţei Malteze.