Fundașul CFR-ului s-a accidentat în timpul partidei din runda cu numărul opt a sezonului regulat al Ligii 1.
Deși Dan Petrescu a privit jocul din tribune, trupa clujeană a învins fără emoții și ține aproape de CS Universitatea Craiova.
Conducerea campioanei a decis să răsplătească jucătorii, după ce clujenii s-au impus cu ȚSKA Sofia, scor 2-0, în primul meci din grupele Europa League.
Formația din Gruia risca depunctarea în Liga 1 dacă nu plătea o datorie pe care o avea față de fostul fundaș al echipei lui Dan Petrescu.
Dan Petrescu a evitat să își laude jucătorul, deși a admis că a fost decisiv în stabilirea rezultatului final între CFR Cluj și ȚSKA Sofia.
Mijlocașul Georgi Yomov susține că formația din capitala Bulgariei a avut ghinion în meciul pierdut împotriva elevilor lui Dan Petrescu, scor 2-0.
Internaționalul român a avut un discurs sincer la finalul unui joc în care a înscris un gol și a oferit o pasă decisivă.
CFR Cluj a debutat cu dreptul în noul sezon din Europa League: a câştigat cu 2-0 la Sofia, contra celor de la CSKA. Însă la finalul partidei, Dan Petrescu s-a plâns de "subţirimea" lotului pe care îl are la dispoziţie.
Campioana României a învins ȚSKA, scor 2-0 și conduce Grupa A, din care mai fac parte Young Boys Berna și AS Roma.