Fostul antrenor al CFR-ului l-a comparat pe starul de la PSG cu mijlocașul celor de la Sepsi, după ratarea penalty-ului decisiv în partida cu Elveția.
Fostul antrenor al lui CFR Cluj, Dan Petrescu, s-ar fi înţeles cu arabii de la Al Faisaly şi va antrena echipa din Arabia Saudită pentru 1,5 milioane de dolari pe an.
Reacţiile pe care le-ar fi avut Neluţu Varga după fiecare meci pierdut al CFR-ului ar fi motivul principal care l-a determinat pe antrenorul Edi Iordănescu să nu continue la clubul din Gruia.
Edi Iordănescu a cucerit primul titlu din cariera de antrenor cu CFR, echipa pe care a preluat-o în luna decembrie, după plecarea lui Dan Petrescu, dar s-a ferit aseară să ofere detalii despre viitorul său alături de clubul din Gruia.
Chiar dacă astăzi CFR Cluj va sărbători în Gruia al 7-lea titlu, există multe semne de întrebare legate de situaţia financiară a clubului.
Puţini au crezut după plecarea lui Dan Petrescu de la CFR Cluj că echipa din Gruia va mai putea lua campionatul. Ceea ce mulţi nu au crezut, antrenorul Edi Iordănescu a demonstrat că a fost posibil.
De 23 de ani nu a mai fost nicio echipă de fotbal care să câştige patru titluri la rând în România. CFR Cluj a scris ieri seară încă o filă în istoria fotbalului românesc.
Fostul antrenor al “feroviarilor” a apelat la o metodă aparte pentru a obține cât mai repede banii care îi erau datorați de către clubul clujean.
După despărțirea de Kayserispor, fostul antrenor din Gruia a primit o propunere din zona Golfului.
Recomandări: