Antrenorul “Șepcilor roșii”, Cristi Dulca, susține că formația sa va încerca o nouă strategie şi recunoaşte că majoritatea jucătorilor transferaţi sunt din străinătate.
La o săptămână după numirea noului tehnician al echipei, clubul clujean i-a prezentat și pe cei care vor face parte din staff-ul antrenorului în noul sezon.
Goalkeeper-ul care a apărat în cea mai mare parte a sezonului trecut poarta “studenților” a semnat cu una dintre principalele contracandidate la accederea în primul eșalon.
Jandarmul care a fost lovit cu un scaun în cap în timpul meciului U Cluj - Hermannstadt a fost externat de la Spitalul Militar Cluj-Napoca şi va intra în concediu medical.
Antrenorul a revenit pentru al treilea mandat pe banca “Șepcilor roșii”, iar obiectivul este același ca și în sezonul trecut, promovarea în Liga 1.
Suporterii clubului clujean au ocazia de a cumpăra tricourile dedicate lui Radu Țenter, purtate de jucători în ultimul meci de campionat, cel cu Pandurii Târgu Jiu.
Oficialii "Şepcilor roşii" i-au încredinţat banca tehnică antrenorului cu care reuşeau ultima promovare în Liga 1, în sezonul 2009/2010.
Fostul internațional va prelua conducerea tehnică a echipei clujene, cu un obiectiv clar promovarea în elita fotbalului românesc.
Suporterul ”U” Cluj arestat preventiv după ce l-a lovit cu un scaun din peluză pe un jandarm la meciul cu Hermanstadt a recunoscut fapta.