Este unul dintre cele mai vechi cartiere clujene şi găzduieşte intersecţia cu cel mai mare număr de străzi din Europa. A devenit cunoscut şi datorită unei echipe de fotbal.
Tânărul antrenor al Universităţii Cluj a cerut susţinere din partea fanilor la mult aşteptatul derby contra celor de la CFR Cluj.
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a anunţat organizarea celei de-a treia sesiuni de licitaţii publice pentru închirierea, la nivel naţional, a peste 1.000 de locaţii (spaţii şi terenuri), proprietate privată a companiei.
Clubul de fotbal CFR Cluj a anunţat pe site-ul oficial faptul că nu va pune în vânzare bilete la cele două tribune ale stadionului din cartierul Gruia la meciul dintre CFR şi Universitatea Cluj.
Unirea Jucu, echipa antrenată de fostul jucător al Universităţii Cluj, Alpar Meszaros, va juca astăzi în cadrul șaisprezecimilor Cupei României contra formaţiei de prima ligă, Petrolul Ploieşti.
Clubul de fotbal CFR Cluj, prin preşedintele Iuliu Mureşan, anunţă măsuri sporite de securitate pentru derby-ul din Gruia dintre CFR şi Universitatea Cluj, din cadrul etapei a IX-a a Ligii I la fotbal.
CFR Cluj şi-a prezentat ultimul transfer al acestui mercato competiţional, un mijlocaş în vârstă de 22 de ani care vine din Serie A.
Antrenorul Vasile Miriuţă a recunoscut la finalul partidei faptul că fotbaliştii feroviarii n-au jucat extraordinar, dar e de părere că poziţia de pe primul loc al clasamentului Ligii I ocupată de CFR Cluj este una meritată.
CFR-ul a stat o zi pe primul loc în clasament, după victoria de la Galaţi.