Europarlamentarul clujean Daniel Buda a acuzat Comisia Europeană de exces de zel pentru demararea procedurii de infringement împotriva României în cazul aşa-numitei legi a supermarketurilor.
Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, s-a pronunțat miercuri în favoarea acordului de liber-schimb între Uniunea Europeană și Canada.
Faţa nevăzută a crizei refugiaţilor: mii de copii care au sosit în Europa odată cu valurile de emigranţi nu sunt de găsit.
Liderii PNL au stabilit că vor exista alegeri de jos în sus în toate organizaţiile din teritoriu, care vor culmina cu alegerea noului preşedinte al partidului.
La întâlnirea reprezentanţilor PNL din regiunea de Nord-Vest pe agendă a fost un singur punct – preluarea controlului partidului aflat în cădere liberă.
Cele mai importante două formaţiuni politice clujene îşi vor alege anul acesta noi conduceri
Preşedintele PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, a luat atitudine în urma respingerii de la finanţare a unui proiect internaţional de cercetare al USAMV.
Europarlamentarul PNL de Cluj Daniel Buda a tras un semnal de alarmă despre apa din supermarketuri cu un conţinut ridicat de bacterii, care afectează sănătatea oamenilor.
Parlamentul European schimbă legislaţia pentru a-i proteja pe consumatorii de servicii audiovizuale.
Recomandări: