Toate cele trei oponente ale “feroviarilor” din competiția continentală au jucat la finalul săptămânii, însă doar scoțienii au ieși învingători.
Formația din Gruia și-a aflat oponenții din grupele Europa League, iar în Gruia vor sosi Lazio, Celtic Glasgow și Rennes.
“Feroviarii” au fost repatizați în Grupa E a Europa League și se vor duela cu Lazio, Rennes, dar și cu Celtic, formație pe care trupa lui Dan Petrescu a eliminat-o în preliminariile Ligii Campionilor.
Formația condusă de Dan Petrescu ar putea da peste adevărate forțe ale Europei, dar și peste mai vechi cunoștiințe, din sezoanele precedente sau chiar din acest sezon.
Dacă ar fi trecut de Slavia Praga, formația condusă de Dan Petrescu ar fi jucat în grupa F a competiției.
Formația din Gruia a fost eliminată de Slavia Praga în play-off-ul Ligii Campionilor, după 2-0 la general și va evolua în grupele Europa League.
Federația Internațională de Fotbal (FIFA) a tras la sorți, vineri, la Moscova, grupele Campionatului Mondial din 2018.
Confruntarea dintre Juventus și FC Barcelona s-a încheiat nedecis. Cele două echipe au remizat 0-0, miercuri, la Torino, în etapa a cincea din grupele Uefa Champions League.
Astăzi debutează etapa a cincea din grupele Uefa Champions League. Pe stadionul Ramon Sanchez Pijuan, Sevilla va evolua împotriva lui Liverpool. Campioana Europei, Real Madrid, joacă pe terenul lui Apoel Nicosia, iar Napoli primește vizita lui Șahtior Donețk.