Rachete ruseşti au lovit duminică o mare bază ucraineană în apropierea graniţei cu Polonia, membră NATO, ucigând 35 de persoane şi rănind 134, a declarat un oficial ucrainean local, într-o escaladare a războiului în vestul ţării.
Rusia a reluat bombardamentele asupra capitalei Ucrainei. Bombele căzute luni dimineață au distrus un bloc de locuințe din Kiev, unde cel puţin doi oameni au murit și trei au fost răniți.
Rusia a demarat procesul pentru a interzice Instagram și WhatsApp încă de vineri, relatează The Guardian. Instagram a fost oprit deja încă de la miezul nopții.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat duminică că a discutat cu președintele Ucrainei, Volodomir Zelenski despre invazia rusă.
Aproximativ 600 de marinari ruși nu s-ar fi supus ordinului de a debarca și de a lupta în regiunea Odesa din sudul Ucrainei, a declarat Serviciul de Securitate al Ucrainei.
Ministerul Apărării din Ucraina a postat imagini cu obiecte și arme ale rușilor, strânse de forțele speciale ucrainene în urma unei acțiuni într-o pădure din zona Kievului.
Companiile româneşti care au avut relaţii comerciale cu Rusia şi sunt afectate de sancţiunile internaţionale impuse acestei ţări ar putea beneficia de şomaj tehnic.
Șeful NATO Jens Stoltenberg a declarat că Rusia ar putea folosi arme chimice în urma invaziei sale în Ucraina şi că o astfel de acţiune ar fi o crimă de război.
Ministrul Afacerilor Externe al Statului Israel, Yair Lapid, face astăzi o vizită în România. Va merge la vama Siret și va avea o întâlnire cu premierul Nicolae Ciucă şi cu ministrul Bogdan Aurescu.