Oficialii formației clujene au oficializat parteneriatul cu Superbet, una dintre cele mai importante companii din domeniul jocurilor de noroc, la un eveniment care a avut loc chiar pe stadion.
Formația clujeană a anunțat un nou parteneriat oficial, cu una dintre cele mai importante companii din domeniul jocurilor de noroc, Superbet.
Formația clujeană a reușit să obțină semnătura unui jucător care a impresionat la nivel de juniori în Portugalia, fiind coleg de generație cu nume importante din fotbalul european.
Formația clujeană va debuta în noul sezon din eșalonul secund departe de casă, pe terenul celor de la Aerostar Bacău.
Experimentatul stopperul timițorean sosește din Liga 1, de la AFC Hermannstadt și își dorește să revină în primul eșalon alături de “studenți”.
Clubul clujean a anunțat transferul stopperului moldovean la formația din prima ligă maghiară, Honved Budapesta.
Formația clujeană s-a înțeles cu un nou stopper experimentat, cu peste 200 de prezențe în Liga 1.
Formația clujeană a optat pentru echipament inspirat din dungile tradiționale alb-negru ale clubului.
Formația pregătită de Adrian Falub a reușit o nouă victorie în meciurile amicale, scor 6-2, în compania celor de la SCM Zalău.
Recomandări: