CFR Cluj o înfruntă duminică, pe teren propriu, pe Chindia Târgoviște într-un meci din etapa a 5-a a Ligii I.
Dacă se va califica în grupele Europa League, CFR Cluj poate încasa nu mai puțin de 5 milioane de euro.
Fostul fotbalist Gabriel Mureșan și-a investit economiile în comuna sa natală, Apold, iar acum candidează la Primăria Apold, din care doreşte să facă un punct de atracţie turistică.
Fostul sponsor tehnic al campioanei CFR Cluj, Joma, a solicitat intrarea în faliment a clubului pentru nerespectarea prevederilor contractului semnat în anul 2017.
Antrenorul campioanei, Dan Petrescu, a primit un refuz clar când a cerut ca meciul cu Chindia Târgoviște să se amâne cu o zi.
Formația pregătită de Dan Petrescu a învins campioana Suediei, Djurgarden, cu scorul de 1-0 și s-a calificat în playoff-ul Europa League.
Tehnicianul celor de la CFR Cluj a prefațat partida pe care formația sa o va disputa, joi seara, contra campioanei Suediei, Djurgarden.
Campioana României, CFR Cluj, a ajuns în Suedia unde o va înfrunta joi seara pe Djurgarden în turul trei preliminar al Europa League.
Nu mai puţin de 90 de vagoane CFR din Cluj sunt în plin proces de modernizare. 10 dintre ele sunt gata, iar 3 dintre acestea au plecat deja de la Cluj-Napoca către Galaţi.
Recomandări: