Edi Iordănescu s-a declarat mulțumit de jocul ofensiv prestat de campioana României împotriva celor de la Academica Clinceni, însă a punctat și minusurile din jocul ardelenilor.
Plecarea formației din capitală în cantonament în Turcia a iscat un război între contracandidatele la titlu.
Campioana a obținut semnătura medicului Radu Paligora, care se va alătura staff-ului condus de Edi Iordănescu.
Gigi Becali ştie că războiul pentru câştigarea campionatului nu se duce doar pe teren, si cum CFR Cluj, echipa care a câştigat ultimele trei titluri în Liga 1, şi-a schimbat antrenorul i-ar prinde bine ca a
Formația din Gruia pregătește deja partea a doua a sezonului, iar prima achiziție va fi la nivelul staff-ului.
Trupa din Gruia are aproape cea mai ridicată medie de vârstă dintre cele 16 formații din prima ligă.
Cele două cluburi din fruntea Ligii 1 încearcă să transfere unul dintre jucătorii care au impresionat în prima parte a sezonului.
Cele două rivale pentru titlul din Liga 1 sunt pregătite să realizeze un schimb de jucători înaintea startului părții secunde a sezonului.
Un fost jucător al campioanei susține că modul în care fotbaliștii echipei din Gruia gestionează meciurile importante ar putea fi decisiv în cursa pentru trofeul Ligii 1.