Fotbalistul care are parte de un start de sezo remarcabil se numără printre cei mai buni oameni ai rundei din Superligă.
LPF a publicat datele și orele de disputare ale jocurilor din runda cu numărul 4 a sezonului regulat.
Plecat în septembrie 2020 din Gruia, stopperul în vârstă de 31 de ani a ajuns la un acord cu o formație din Superligă.
Mijlocașul a vorbit despre diferența de abordare a jocurilor a celor două rivale din Cluj-Napoca.
Antrenorul Universității Cluj consideră că elevii săi puteau obține cele trei puncte în duelul din runda cu numărul doi a sezonului regulat.
Formația antrenată de Erik Lincar a încheiat la egalitate, scor 1-1, jocul din cea de-a doua rundă a sezonului regulat al Superligii.
Formația pregătită de Dan Petrescu a pierdut în fața echipei din Bănie, scor 3-1, în etapa a doua a Superligii.
Căpitanul Universității Cluj își dorește un public cât mai numeros la primul meci al "studenților" considerat pe teren propriu în Superligă.
Atacantul croat al campioanei CFR Cluj a fost transferat de formația din capitală, cu care trupa lui Dan Petrescu s-a duelat în prima etapă a Superligii.