Comisia pentru Petiţii din Parlamentul European a adoptat, marți, o nouă rezoluţie prin care cere Consliului European să aprobe aderarea României şi Bulgariei la Schengen, până la sfârşitul anului.
Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a adoptat, luni, proiectul privind eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. S-au înregistrat 382 de voturi „pentru”, 3 abțineri, iar 3 parlamentari au fost prezenți și nu au votat.
Prim-vicepreședintele PNL susține că nu liberalii, ci social-democrații au dus la scoaterea UDMR de la guvernare.
Primele tensiuni între PSD și PNL după ce Marcel Ciolacu a preluat șefia Guvernului au apărut deja. Clujeanul Mircea Abrudean a fost nominalizat din partea PNL pentru funcția de secretar general al guvernului, dar încă nu a fost numit în funcție.
Europarlamentarul liberal Rareş Bogdan i-a criticat pe miniştri PSD de la Finanţe şi Muncă în legătură cu creşterile salariale solicitate de profesori.
''PNL e pregătit în continuare să își asume conducerea guvernului, așa cum am rezolvat în ultimii trei ani și jumătate nenumărate crize''.
Ziua Europei este organizată anual la 9 mai pentru a sărbători pacea și unitatea în Europa, dar și pentru a marca aniversarea semnării declarației Schuman.
Europarlamentarul PNL a declarat că liberalii nu vor fi niciodată de acord cu supraimpozitarea salariilor din mediul privat, pentru că există riscul ca firmele să-și mute sediul fiscal din România.
Liberalul Rareş Bogdan a vorbit joi seara la Digi24 despre rotativa guvernamentală. Eurodeputatul spune că nu va accepta să fie vicepremier fără portofoliu.