Campioana a decis să renunțe la ședințele de pregătire de teama infectării cu virusul Covid-19, după ce și FRF a decis suspendarea competițiilor fotbalistice din România.
Campioana s-ar putea despărți la finalul sezonului de unul dintre cei mai buni jucători din ultimele două sezoane.
Prin vocea oficialilor clubului, campioana a cerut suspendarea campioantului din cauza epidemiei de coronavirus.
Campionii au fost lăudați de unul dintre cei mai experimentați oameni din fotbalul românesc, care crede că trupa din Gruia va câștiga și cel de-al treilea titlu consecutiv.
Campioana a decis să ia măsuri de precauție de teama coronavirusului, chiar înaintea derby-ului cu FCSB de la finalul săptămânii.
Tehnicianul Dan Petrescu a declarat, luni, că nu crede că echipa CFR Cluj va câştiga actualul sezon al Ligii I, unde este lider.
Campioana a avut din nou probleme în fața trupei lui Edi Iordănescu, cu care a încheiat la egalitate, 0-0.
Formația din Gruia are parte de un nou meci complicat în faza a doua a campionatului, în fața unei echipe care pierde greu puncte acasă.
FIFA a trimis un mesaj Federației Române de Fotbal prin care solicită campionilor să achite datoriile față de un fost fotbalist.