Campioana României va debuta în noul sezon al grupelor în țara vecină, iar pe stadion vor putea intra peste 10.000 de suporteri.
Fostul mijlocaș al CFR-ului a ajuns deja în Golf, unde a semnat cu noua sa formație, Al-Qadisiyah.
Andrei Burcă, fundașul campioanei CFR Cluj, e marele câștig al naționalei după cele trei partide cu Islanda (1-2), Norvegia (0-4) și Austria (0-1).
Chiar dacă negocierile dintre cele două cluburi au intrat în impas, formația din Golf a decis să achite clauza de reziliere a fotbalistului.
Chiar dacă părea aproape de un transfer la Al Qadisiyah, fotbalistul campioanei ar putea continua la CFR.
Campioana a disputat un joc de pregătire împotriva nou-promovatei din Arad, pe care l-a câștigat cu 2-0.
Cristian Panin, fost jucător al CFR-ului și actual team-manager în Gruia a povestit cum a fost sărbătorit, în 2008, primul titlu din istoria clubului.
Fostul jucător și antrenor din Gruia susține că după plecarea sa oficialii clubului au încercat să îl șteargă din istoria echipei.
Ca și în cele mai multe campionate europene, perioada de transferuri s-a încheiat și în România pe 5 octombrie.
Recomandări: