Consiliul Judeţean Cluj informează participanţii la trafic în legătură cu faptul că, în cursul dimineţii zilei de miercuri, pe raza judeţului, pe mai multe sectoare de drum, circulaţia se desfășoară în condiţii specifice sezonului rece.
CJ Cluj continuă să fie alături de întregul personal din cadrul unităților sanitare aflate în subordinea forului administrativ județean și să susțină acordarea stimulentelor financiare lunare în mod nediscriminatoriu tuturor angajaților din cele cinci spitale subordonate.
Contractul de lucrări privind extinderea rețelei de distribuție a apei potabile în satul Legii, comuna Geaca, a fost semnat marți, 22 februarie 2022.
Drumurile județene afectate de fenomenul de polei sunt în special în zona de munte a județului.
Cea de-a patra ediție a Cupei Vlădeasa la schi de tură și schi alpinism, care s-a desfășurat sâmbătă, 19 februarie, s-a bucurat de o importantă participare sportivă: aproape 70 de candidați s-au luptat în cele două concursuri ale cupei.
Organizațiile neguvernamentale și entitățile publice din județ care implementează programe și proiecte din sfera tineretului și activităților socio-educaționale, a sportului, culturii, precum și a cultelor religioase, sunt invitate să pregătească și să depună cererile de finanțare.
Lucrările vor costa aproximativ 1,5 mil. lei, iar finanțarea este asigurată de Consiliul Județean Cluj.
Lucrările de restaurare și conservare a Castelului Banffy, în valoare de 27.670.836 RON fără TVA, au un termen de finalizare de maxim de 24 de luni de la data emiterii ordinului de începere.
Consiliul Județean Cluj urmează să scoată la licitație execuția efectivă a centrului Integrat de Transplant, unic în România și sud-estul Europei.