Putin a anunțat că a semnat un decret prin care obligă țările care cumpără gaz rusesc să îl plătească în ruble, începând cu data de 1 aprilie.
Chinteniul este una dintre cele mai afectate localități de anunțul operatorului CPL Concordia, care a transmis că sistează furnizarea de gaze în Cluj. Potrivit edilului Lucia Suciu, cei de la Enel au intrat pe fir și îi îndeamnă pe locuitorii comunei să încheie contracte cu această societate, susținând că au girul primăriei, ceea ce nu ar fi adevărat.
Timp de încă un an, până la 31 martie 2023, preţurile finale la energie electrică și gaze vor fi plafonate, conform unei Ordonanțe de Urgență publicată în Monitorul Oficial.
Rusia a ameninţat în mod direct că va opri livrările de gaz spre Europa prin conducta Nord Stream 1 pentru prima dată de la invazia din Ucraina.
Premierul Nicolae Ciucă spune că fără îndoială războiul din Ucraina va avea consecințe economice și asupra României, însă dă asigurări ferme că nu există riscul de a rămâne fără gaz.
Companiile de electricitate și gaz au început să trimită facturile restante. Cu multe greșeli
Primii metri cubi de gaz natural românesc din Marea Neagră ar putea să ajungă la mal la jumătatea acestui ani, iar ca efect imediat, românii ar putea să primească facturi mai mici la gaz.
Adrian Popescu, directorul general al TMK Artrom, susține că marii producători industriali plătesc practic preţuri de 7-8 ori mai mari decât concurenţii din alte ţări europene.
Începând cu 1 februarie intră în vigoare prevederile OUG 3/2021, cu noua schemă de spijin pentru plata facturilor la energie și gaze, atât pentru persoanele fizice, cât și pentru companii.
Recomandări: