Grupul german Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii și servicii, va construi încă o clădire de birouri pentru centrul de inginerie din Cluj.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a participat, luni, la şedinţa Asociaţiei Municipiilor din România, unde deține funcția de președinte.
Edilul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a reiterat din nou ideea reformei administrativ-teritoriale a țării, comparând-o cu situația Italiei, proaspăt campionă europeană la fotbal.
Conform noilor măsuri de relaxare din 1 iulie prevăzute de Hotărârea de Guvern aprobatăă de Comitetul Național pe Situații de Urgență, ar trebui să putem merge la Oser sâmbăta aceasta. Totul depinde acum de cum se vor organiza autorităţile locale şi administrația Oserului.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, susține că odată cu terminarea lucrărilor de pe străzile din zona Parcului Central, linia de tramvai va fi separată de traficul general auto.
Edilul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat că joi ar trebui să intre în vigoare hotărârea de Guvern prin care se reglementează redeschiderea târgurilor.
După ce fostul consilier prezidențial al lui Traian Băsescu, Sebastian Lăzăroiu, a spus că în 2024 alegerile prezidențiale vor fi câștigate de Emil Boc, specaliștii continuă să-și dea cu părerea cu privire la acest subeict.
Ideea lui Emil Boc este susținută de la cel mai înalt nivel, după ce prim-ministrul Florin Cîţu a declarat că îşi propune să-i determine pe politicienii din teritoriu să-şi dorească regionalizare.
Clujenii au făcut sesizări la primărie şi pe unde au mai putut cu privire la deschiderea Bazei sportive Gheorgheni. De ce? Deoarece în Cluj-Napoca s-au deschis de multă vreme sălile de fitness, unde într-un spaţiu închis se face sport la greu fără mască cu zeci de oameni îngrămădiţi pe aparate.
Recomandări: