Cu ocazia debutului noului an universitar, reprezentaţii Universităţii Babeş-Bolyai au vorbit despre rezultatele obţinute în ultima perioadă.
Universitatea Babeş-Bolyai a dat, luni, startul unui nou an universitar, în care numărul bobocilor care vor studia la cea mai mare instituţie de învăţământ superior din Cluj-Napoca a crescut cu peste 10 la sută faţă de cel de anul trecut.
Bobocii Universităţii Babeş-Bolyai au stat încă de la cele mai mici ore ale dimineţii la coadă pentru a se caza în căminele studenţeşti din Haşdeu.
Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) găzduieşte între 23 şi 26 septembrie Congresul internaţional anual FIDEM, organizat pentru prima dată în Europa de Est.
Universitatea Babeş-Bolyai şi Accademia di Romania din Roma au semnat un acord de colaborare cu Muzeul din Aquino pentru efectuarea de săpături arheologice în teritoriul oraşului antic Aquinum.
Studenţii Universităţii Babeş-Bolyai se pregătesc să se instaleze în cămine. Conducerea instituţiei de învăţământ superior a anunţat debutul perioadei de cazare.
"U" şi UBB şi-au dat mâna. Ca pe vremuri, o bună parte dintre jucătorii clujeni sunt studenţi.
Universităţile din Cluj-Napoca pun la dispoziţia studenţilor 12.000 de locuri de cazare în căminele din oraş. Preţurile diferă în funcţie de confort şi pot să depăşească suma de 300 de lei pe lună.
Numai patru universităţi din România figurează în noul clasament mondial de profil, QS World University Ranking. Printre ele se numără şi cea mai mare universitate din Cluj-Napoca.