Ministerul Agriculturii îi momeşte cu 70.000 de euro pe tinerii care acceptă să se mute la ţară şi să îşi deschidă acolo o fermă. Statul va mări de anul viitor prima de instalare a tinerilor care doresc să se mute de la oraş la ţară de la 40.000 la 70.000 de euro.
Record negativ pentru Cluj. În 2012, în judeţ s-au înregistrat cele mai multe disponibilizări din România. Conform statisticilor oficiale, 18.000 de clujeni şi-au pierdut slujbele anul trecut. Cei mai mulţi au fost daţi afară de la Nokia, Mechel şi Bechtel.
Cea mai populată comună din ţară, Floreşti, are peste 30.000 de locuitori şi doar 5 medici de familie care pot elibera reţete compensate.
Zeci de copaci, unii de dimensiuni impresionante, au fost tăiaţi pentru a face loc locuinţelor pentru militari din cartierul Gheorgheni. Locuitorii din zonă spun că a fost distrus spaţiul verde, unde obişnuiau să iasă la plimbare şi aer curat. Reprezentanţii Armatei susţin că firma care construieşte casele are avize de la Agenţia de Mediu.
Un clujean a postat pe o reţea de videosharing un clip în care arată cum sunt trataţi bicicliştii în trafic.
Vedeta Realitatea TV şi realizatorul emisiunii Newsroom, Cosmin Stan, le-a povestit studenţilor de la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării despre viaţa de jurnalist şi despre sacrificiile pe care le presupune această carieră. Studenţii de la Jurnalism s-au arătat încântaţi de experienţele din presă ale lui Cosmin Stan.
Dacă la vechea groapă de gunoi a Clujului sunt probleme, autorităţile dau totuşi asigurări că până la finele anului va fi gata prima celulă de stocare ecologică a deşeurilor. Stadiul lucrărilor la noul centru de management integrat a fost inspectat astăzi de reprezentanţii Consiliului Judeţean.
Ameniţări penale în cazul gropii de gunoi a Clujului. Prefectul judeţului spune că îi va denunţa la parchet pe cei care au greşit proiectul de închidere a gropii, după ce s-a descoperit că, în acte, conturul acesteia a fost desenat greşit şi se suprapune cu traseul centurii de ocolire a oraşului.
Trei elevi din Turda şi Gherla au fost eliminaţi astăzi de la simularea examenului de bacalaureat, pentru că au încercat să copieze. În total, patru elevi au fost daţi afară în această săptămână de la probele de matematică, biologie şi geografie după ce au încercat să trişeze.