Festivalul de film de la Cluj va bucura săptămâna aceasta cinefilii din ţară. Cinema în aer liber și un decor de poveste – Caravana TIFF aduce filme bune la Zabola Estate, pe Domeniile Mikes din comuna Zăbala, județul Covasna, pe 19 și 20 august.
Primarul s-a întâlnit cu noul fundaș al “Șepcilor roșii”, pe care îl consideră cel mai bun transfer al clubului din ultimii 10 ani.
Prezenţa roboţilor în viaţa noastră nu mai este de mult o noutate. Iar un astfel de sistem tehnologic complex vine acum în ajutorul asistenţilor medicali aflaţi în prima linie de luptă cu COVID-19.
Un studiu american arată că administrarea de plasmă reduce mortalitatea cu 57% faţă de cei care nu primesc acest tratament.
După ce doi primari importanţi ai PSD din județul Cluj au făcut trecerea către PNL, Cristian Matei la Turda şi Costan Morar la Dej, de această dată a venit rândul primăriței din comuna Ceanu Mare, Liliana Moldovan, să candideze din partea PNL.
Cel mai noi proiect al municipalităţii clujene cu privire la dezvoltarea laturii verzi a oraşului este Pădurea-Parc Făget, adică amenajarea unui amplasament restrâns din pădurea aflată în imediata proximitate a Clujului în scopul
Municipiul Cluj-Napoca are autostradă de 12 ani, dar nu și conexiune directă la aceasta.
Pandemia de coronavirus a pus la pământ turismul clujean.
Premierul Ludovic Orban a declarat luni că, imediat ce intră în vigoare noua Lege a carantinării şi izolării, va avea loc o şedinţă a Guvernului în care se vor lua „toate” măsurile pentru a lupta „eficient” &ic