Programe de rezidenţă pentru arhitecți, designeri, artiști și meșteri la Castelul Bánffy din Cluj. Lucrările realizate în cadrul taberelor vor fi expuse timp de 5 ani în Centrul de Arte şi Meserii din incinta castelului.
Un portal de infotainment le propune clujenilor o plimbare de sfârşit de săptămâna la castele judeţului.
Peste 8.000 de persoane au participat la cele 13 evenimente organizate în cadrul celei de a doua ediţii a festivalului ZAIN Design Expressions, între 2 şi 6 noiembrie.
Un produs extrem de căutat în Europa este ignorat atât de autorităţile române, cât şi de consumatorii locali.
Lucrările se află în plină desfăşurare şi vizează un tronson cu o lungime totală de peste 6 kilometri.
Noul Centru de Arte şi Meşteşuguri al Castelului Banffy din Bonţida, amplasat în clădirea principală a edificiului şi finanţat din fonduri europene, va fi inaugurat septembrie, în cadrul unui eveniment la care va participa Nicolette Bánffy-Jelen, nepoata contelui Bánffy Miklós.
Până să ajungă să acomodeze turişti şi să genereze profit, un vis aflat încă la ani buni distanţă, Castelul Banffy din localitatea clujeană Bonţida va găzdui, începând cu luna septembrie, un Centru de Arte şi Meşteşuguri.
Acesta se va transforma într-un centru cultural al zonei metropolitane.