Eurodeputatul Daniel Buda și-a făcut bine temele la Burexelles.
Vicepreședintele Comisiei AGRI, Daniel Buda, a anunțat rezultatul votului din plenul Parlamentului European pe două proiecte "născute" din dezbaterile privind protecția animalelor în timpul transportului.
Pe 1 ianuarie 2022 se împlinesc 15 ani de când România a aderat la Uniunea Europeană, împreună cu Bulgaria.
"Drepturile salariaților români trebuie să fie respectate inclusiv în Germania", spune europarlamentarul PNL Daniel Buda, după ce presa germană a dezvăluit condițiile în care lucrează românii și bulgarii în abatorul miliardarului Clemens Tönnies.
Europarlamentarul Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei de Agricultură din PE, a declarat că „noua Politică Agricolă Comună va oferi stimulente și instrumente de sprijin pentru consolidarea poziției fermierilor pe piață și garantarea unui sistem alimentar durabil”.
Sprijinul financiar din fonduri europene prin submăsura 6.1 – ”instalarea tinerilor fermieri”, ar putea crește la 100.000 euro/fermă odată cu intrarea în vigoare a noii Politici Agricole Comune (PAC), încep&acir
Președintele PNL Cluj, Daniel Buda, susține că este un lucru normal în viața politică din România ca funcția de prefect să se schimbe periodic de la un partid la altul.
Partidele din coaliție au decis ca la Cluj să fie prefect PNL. Daniel Buda, liderul liberalilor clujeni, a confirmat câteva nume care se „luptă” pentru a-și adjudeca această funcție.
Daniel Buda, președintele PNL Cluj și europarlamentar, este invitatul jurnalistului Mihai Moga în ediția de astăzi a emisiunii ZIUA LIVE.
Recomandări: