Tablourile unei familii de evrei din Cluj au ajuns în colecţia Yad Vashem, într-o suită de 312 lucrări, dublu faţă de numărul lucrărilor pe care le primeşte de obicei muzeul, într-un an.
Galerie nouă de artă în spaţiul de artă contemporană Fabrica de Pensule. Galeria Baril s-a deschis în urmă cu mai puţin de două săptămâni cu un atelier de experimente, "Retopit".
Rectorul Universităţii de Arte şi Design (UAD), Radu Solovăstru, iese la rampă: "Peste hotare aud de şcoala de la Cluj, dar nu şi de cea de la Bucureşti".
Doi tineri au transformat un apartament într-o galerie de artă, în centrul Clujului şi organizează, astăzi, FerdinArt 37 Fashion Day.
Capodoperele licitaţiei de primăvară din acest an a celei mai importante case de licitaţii de artă din România, Artmark, pot fi admirate la Cluj.
O galerie de artă din Cluj este una dintre participantele la unul dintre cele mai importante târguri de artă din lume, ARCOmadrid, târg aflat la cea de-a 31-a ediţie, unde România participă pentru prima dată.
Centrul comercial Central va găzdui, în preajma sărbătorilor de iarnă, un târg de artă populară.