Prim vice-președintele PNL Rareș Bogdan îi transmite liderului social-democraților, Marcel Ciolacu, că liberalii nu sunt dispuşi să guverneze împreună cu membrii ai PSD care "rămân un pericol" pentru democraţia țării.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, consideră că alegerea în două tururi de scrutin a primarilor corespunde cel mai bine exigenţelor unei democraţii.
Europarlamentarul neagă intenția de a candida la primărie, deși a fost dat pe surse drept candidat la Cluj sau la București.
Premierul Ludovic Orban a anunțat, joi, că Guvernul îşi va angaja răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi.
Preşedintele USR, Dan Barna, a transmis, vineri, pe Facebook, că salută decizia preşedintelui Klaus Iohannis şi a premierului Ludovic Orban de începere a demersurilor pentru declanşarea anticipatelor.
Prim-vicepreședintele PNL, Rareş Bogdan, a reacţionat imediat după ce premierul Ludovic Orban a anunţat că vor fi organizate alegeri anticipate în următoarea perioadă.
Ludovic Orban a anunţat, luni, că PNL ia în calcul patru variante pentru sancţionarea proiectului de lege al PSD care a trecut de Parlament privind creşterea alocaţiilor.
Partidul Naţional Liberal a făcut, duminică seară, un bilanţ la două luni de la preluarea Guvernului.
Rareş Bogdan, a anunţat, luni, că PNL poartă negocieri cu partidele parlamentare pentru declanşarea alegerilor anticipate, fiind nevoie de încă 24 de voturi pentru a susţine un astfel de demers. Europarlamentarul a afirmat că anticipatele vo
Recomandări: