Favorita numărul 2 a competiției WTA 250 a învins-o pe Seoane Mendez, scor 6-7, 6-4, 6-1.
România a rămas fără nicio reprezentantă pe tabloul de dublu, după ce cele două au pierdut în fața cuplului Panova/Wachaczyk, scor 7-6 (11-9), 6-1.
Singura reprezentantă a României rămasă în competiției are parte de un duel de foc în sferturile de finală.
Cunoscut ca un iubitor al tenisului, primarul orașului a fost însoțit de europarlamentarul Daniel Buda.
Românca a jucat timp ce peste trei ore în compania Kristinei Kucova, care s-a impus, 2-6, 7-6, 7-6.
Cele două jucătoare au câștigat în două seturi duelurile cu Katrzyna Kawa, respectiv Alexandra Eala.
Românca de pe poziția 149 WTA a pierdut în fața experimentatei jucătoare din Germania, scor 6-4, 6-3, într-o oră și 39 de minute.
Deși erau cotate cu a treia șansă la câștigarea competiției, jucătoarele din România, respectiv Spania au cedat în fața perechii Fomina/Yashina.
Între două meciuri de tenis de la Winners Open, Mihaela Buzărnescu și-a făcut timp şi pentru un meci de fotbal. Deşi campionii jucau un meci de Champions League în Gruia, tenismena a ales să îi susţină pe "studenţi", pe Cluj Arena.
Recomandări: