Tehnicianul în vârstă de 37 de ani a condus U-BT până în sferturile de finală ale competiției europene.
Campioana României conduce cu 1-0 în duelul cu CSU Sibiu și speră la o calificare cât mai facilă în faza următoare a play-off-ului.
U-BT Cluj-Napoca s-a impus în primul meci al seriei împotriva celor de la CSU Sibiu, scor 89-79, și are șansa de a obține calificarea în semifinale chiar pe terenul marii rivale.
Formația pregătită de Mihai Silvășan a reușit să câștige primul meci al seriei contra marii rivale, scor 89-79.
Campioana României își dorește să își apere trofeul câștigat anul trecut, iar parcursul spre un nou titlu începe cu o serie contra sibienilor.
Campioana României se duelează pe propriul teren cu Athletic Constanța, în ultimu meci din prima fază a Ligii Naționale de baschet masculin.
Campioana României s-a întrebuințat serios în fața oltenilor, de care au trecut la capătul unei reprize suplimentare, scor 100-97.
Campioana României are parte de un duel pe teren propriu, în sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin.
La fel ca și colegii săi Richard, Brown și Stewart, baschetbalistul în vârstă de 35 de ani se află pe lista nominalizaților la un loc în echipa sezonului în competiția continentală.