Cele trei mari bănci au raportat toate profit net pe primul trimestru, în sumă de 606 milioane de lei.
Mai mulţi producători locali s-au decis să cultive roşii, ardei sau fasole din seminţe tradiţionale.
Un nou parc industrial, de data aceasta privat, va apărea în curând lângă cel public din Jucu, Tetarom III, iar Consiliul Județean (CJ) a planificat al cincilea său parc, în vestul municipiului, au anunțat joi, la Cluj investitorii și autoritățile.
Clujenii au o platformă comunală unde acesta se transformă în îngrăşământ de calitate şi vor să facă bani din deşeuri, iar maramureşenii au înfiinţat o staţie de biogaz cu producţie de energie electrică şi termică. Bonţida este prima comună din Cluj cu sistem de canalizare cu banii veniţi prin acest program cu Banca Mondială.
Prima expoziție agricolă a anului din județ are loc în complexul din cartierul Mărăști, după scindarea din 2015 între organizatorii Expo Transilvania și DLG. Agra Expo de la Cluj-Napoca va fi urmată, peste o săptămână, de Agraria de la Jucu.
Un zbor între aeroporturile Avram Iancu (AIAIC) şi Henri Coandă va ajunge să coste, din acest an, cu un zero în minus, de la peste 400 de lei la nici 40. Operatorii aerieni se bat acum pe o cursă care ani la rând părea neinteresantă pentru companiile private.
Recomandări: