Un nou record negativ al pandemiei: Organizaţia Mondială a Sănătăţii a raportat sâmbătă o creştere record a cazurilor globale de coronavirus, totalul crescând cu 212.326 în 24 de ore, relatează Reuters, într-o preluare Mediafax.
Frontul Civic Unit (FCU) a făcut apel la un protest anti-COVID în două oraşe din România: Cluj-Napoca şi Bucureşti. La Cluj, absolut nimeni nu a ieşit în stradă, locaţia stabilită fiind Piaţa Unirii
Tour operatorii au descoperit, în urma verificărilor, că turista depistată cu Covid-19 în insula Creta, prezentată ca româncă, nu venea din România, ci din altă ţară UE, cel mai probabil din Germania.
O comisie aflată sub patronajul premierului va stabili regulile pentru redeschidere.
România se confruntă cu cea mai abruptă creştere a noilor cazuri de contaminare cu noul coronavirus din Europa de Est. Potrivit unui raport al Centrului European pentru Controlul şi Prevenţia Bolilor (ECDC), ţara noastră se află pe locul 10
„Suntem pe un trend crescător" privind numărul cazurilor de infectare cu coronavirus, spune şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat: „Dacă sunt respectate regulile de bază", situaţia poate fi controlată.
Orban a declarat că dacă ar trebui să ia o decizie astăzi, aceasta ar fi de prelungire a stării de alertă, pentru a treia lună consecutiv în România.
Președintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul de promulgare a legii care modifică Legea Educației Naționale, potrivit căreia se dă acces la educația online.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis că persoanele care vin din ţări ale UE sau din Spaţiul Economic European sunt exceptate de la izolare sau carantină dacă în acele ţări rata de îmbolnăvire cu COVID-19 este mai