Fostul mijlocaș al CFR-ului a ajuns deja în Golf, unde a semnat cu noua sa formație, Al-Qadisiyah.
Selecționata condusă de Mirel Rădoi a cedat pe teren propriu, scor 1-0, în fața austriecilor, în partida din Grupa 1 a Ligii B din Liga Națiunilor.
”Tricolorii” se întorc pe teren propriu și vor înfrunta liderul grupei din Liga Națiunilor, pe care l-au învins în urmă cu o lună, scor 3-2.
Două dintre jucătoarele Universității Cluj au fost confirmate pozitiv cu coronavirus, după ce alte cinci echipe au fost afectate de virus.
ACS Crișul Chișineu-Criș, oponenta “studentelor” din prima rundă dar și HC Zalău nu vor putea participa la turneul de la Ploiești, din cauza numărului mare de infectări cu COVID-19.
Fostul golgheter din Gruia a renunța la cariera de fotbalist la doar 29 de ani, fiind forțat de problemele medicale cu care s-a confruntat în ultimele sezoane.
Antrenorul Universității Cluj s-a declarat mulțumit de elevii săi, însă a dezvăluit că mai trebuie muncit la anumite aspecte ale jocului.
Formația condusă de Costel Enache a reușit să se impună fără probleme pe terenul uneia dintre favoritele la promovare, scor 4-1.
Chiar dacă negocierile dintre cele două cluburi au intrat în impas, formația din Golf a decis să achite clauza de reziliere a fotbalistului.