Poate că majoritatea, îngrijorată, aşa cum e şi firesc, de viitorul incert care bate la uşa vieţii fiecărui locuitor al acestei triste ţări, nu a întârziat asupra unor subiecte aflate pe scena publică în această săptămână, subiecte care pot fi considerate, de către unii, marginale, dar asupra cărora, cu siguranţă, în străinătate sunt trase anumite concluzii în ce priveşte “starea” morală a acestei ţări.

Acum 60 de ani au fost furaţi, iar de 20 de ani sunt minţiţi şi au devenit bătaia de joc a celor aflaţi la putere în Cluj. Colega mea, Luminiţa Silea, a dat o excelentă deschidere în ZIUA de CLUJ: “Clujul se face de râs în Europa: «Dosarul Palocsay», pe masa Angelei Merkel”!

Dacă vrem să luăm în considerare etimologia, ca un sprijin util pentru a stabili semnificaţia termenului governance, atunci este de amintit faptul că deja în greaca veche s-a folosit cuvântul “kybernaien” pentru a desemna conducerea unei corăbii pe mare.

S-a încetăţenit în vocabularul obişnuit, dar mai ales în cel turistic european zicala potrivit căreia după ce ai văzut oraşul italian Napoli, poţi să mori.

Trăim într-o lume nedreaptă, iar nedreptatea ei este multiplicată adesea de media şi mediile politice. De ce?

În lipsă de subiecte sau de inspiraţie, canalele de televiziune ne-au bombardat zilele trecute cu imaginile comice ale îmbrâncelilor dintre un “poliţist” şi o “profesoară”.

Nu cred că România s-a situat vreodată în istoria ei mai jos decât acum, din majoritatea punctelor de vedere din care poate fi analizată.

După publicarea unor fragmente din memoriile celui care a fost un mare savant al culturii române, Adrian Marino, unele ziare, profitând de ocazie, s-au repezit, precum corbii, publicând o serie de declaraţii pro sau contra, unii nescăpând ocazia de a mai arunca “anatema” asupra trecutului său.

La început, orice regulă stabilită de oameni nu a fost decât o sumă de păreri convergente ale celor puşi sau aleşi să facă legile.